builderall

BECOMING
Devino adultul care erai menit să fii

Te invit într-o “călătorie” în care să te conectezi cu copilul tău interior.

Chiar dacă acum suntem adulți în toată regula, în interiorul nostru încă există acea parte copil care își dorește să fie vazută, auzită, iubită, conținută și acceptată.

În copilărie, corpul și mintea noastră învață ce este bine și ce nu, formează credințe despre noi și despre lumea înconjurătoare, iar noi ajungem să ne ghidăm chiar și în prezent după aceste credințe.

Dar cum arată lumea atunci cand o privești prin ochii unui copil care nu s-a simțit în siguranță, văzut, iubit și acceptat?

Aceasta poate părea înfricoșătoare, ne putem simți ca o povară, devine ușor să ne comparăm cu cei din jur și să ne judecăm, etc.

Vindecarea copilului interior vine atunci când nu îți mai dorești să schimbi trecutul, când te poți conecta cu copilul interior și când poți să fii tu adultul de care ai fi avut nevoie în copilărie. Tot ceea ce ți-ai fi dorit de la mama ta și de la tatăl tău, îi poți da tu, acum, copilului tău interior începând de azi, iar în cadrul acestui program vei învăța pas cu pas cum să faci asta.

Cursul BECOMING, îți va arăta cum să îți vezi, să conții, să accepți, susții, și să îți iubești copilul interior exact așa cum are nevoie.

De ce să alegi cursul BECOMING?


De multe ori, evenimentele dificile din copilărie ne-au facut să luăm o frază în inima noastră după care ne ghidăm chiar și în prezent. Poate că este vorba despre: “Nu sunt îndeajuns de bun/-ă”, “Nu pot să fac nimic așa cum trebuie.”, “Eu niciodată nu voi putea reuși.”, etc. 

 

Deși aceste evenimente au avut loc acum mulți ani, convingerile care s-au format în urma acestora, încă rulează în subconștientul nostru, iar faptul că uneori căutam vinovații pentru ce s-a întâmplat, nu este de ajutor. Acest lucru ne face să credem că suntem victima circumstanțelor, evenimentelor și persoanelor din viața noastră, când de fapt nu este deloc așa.

Unul din mentorii mei spune că atunci când gândești așa, ești de fapt victima perspectivei pe care o ai asupra vieții.

Doar atunci când treci în poziția de adult sănătos, știi că ai toate resursele necesare pentru: a privi cu multă compasiune către povestea ta de viață, a-ți asuma responsabilitatea pentru ceea ce ți se întâmplă și pentru a-i oferi copilului tău interior tot ceea ce are nevoie.

Dacă acum tu….
 Ai reacții puternice chiar și la evenimente care “par banale”.
 Nu te simți văzută, auzită, împlinită în relațiile cu persoanele din viața ta.
 Oricât de multă atenție primești de la partenerul tău, simți că nu este de ajuns.
 Simți că “nu îți găsești locul”.
 Te simți responsabil/-ă pentru ceea ce se întâmplă în viața părinților/a persoanelor din viața ta, etc.
 Crezi că tot ce ți se întâmplă în prezent este din vina părinților tăi.
 Te critici constant.

 Ești people pleaser.


Imaginează-ți că ai putea:
- Să îți înțelegi mai bine reacțiile și ai putea ști exact ce să faci în situatile în care te simți “triggered”.
- Să îți duci atenția către interior atunci când te simți copleșit/-ă de emoții, în loc să reacționezi imediat la evenimentele din exterior.
- Să te despovărezi de tot ceea ce nu îți aparține: credințe limitative, tipare, frici, etc., moștenite de la membrii familiei de origine.
- Să treci de la poziția de copil la cea de adult: să abordezi situațiile care apar în viața ta cu calm, să fii deschis/-ă, rațional/-ă, să iei alegerile care ți se pare potrivite și să ai încredere în decizia ta, să poți spune “Nu” atunci când este cazul, etc.
- Avea relații împlinitoare.
- Să fii de acord cu evenimentele din copilărie.
- Să fii de acord cu deciziile părinților tăi, fară să îți mai dorești să îi schimbi.
- Să te bucuri de darurile copilului interior: optimism, reziliență, curiozitate, inocență, libertate, spontaneitate, etc.

Conținutul complet al workbook-ului:

CAPITOLUL 1: Schimbă amprenta nașterii tale

Conținut: 9 pagini + meditație ghidată.

 - Perspectiva spirituală asupra alegerii familiei.

 - Impactul perioadei din pântec asupra dezvoltării.

 - Cum familia ta a fost perfectă pentru lecțiile tale de viață.

Rezultat: Înțelegi de ce ai venit exact în familia ta.


CAPITOLUL 2: Copilul Adult - Cele 5 Prototipuri

Conținut: 17 pagini + exerciții de identificare.

- Prototipul Copilului Adult Vătămat.

- Prototipul Copilului Adult care e Mereu la Datorie.

- Prototipul Copilului Adult care Păstrează Distanța.

- Prototipul Copilului Adult "Pueril".

- Prototipul Copilului Adult care Excelează.
- Exercițiu practic.

Rezultat: Identifici exact din ce "capcană" psihologică trebuie să ieși.


CAPITOLUL 3: Cum să îți descifrezi copilăria.

Conținut: 19 pagini + exerciții IFS.

- Introducere în metoda Internal Family Systems.

- Dialog cu părțile interioare prin scriere cu mâna non-dominantă.

- Identificarea Managerilor, Pompierilor și Exilaților.

- Povestea vieții tale - mapping-ul traumelor.

- Copilul interior rănit vs “copilul minune”-De adaugat

Rezultat: Știi exact ce părți din tine au rămas blocate în copilărie.


CAPITOLUL 4: De ce nu poți lăsa copilăria în urmă.

Conținut: 11 pagini.

- De ce nu putem “lăsa” copilăria în trecut?

- Organizarea ierarhică a creierului și memoria traumatică.

- De ce ai regresii spontane de vârstă.

- Conexiunea mână-creier pentru vindecarea copilului interior.

- Exerciții practice.

Rezultat: Înțelegi știința din spatele reacțiilor tale emoționale.


CAPITOLUL 5: Ai grija de sistemul tau nervos.

Conținut: 3 pagini.

- Ce este sistemul nervos?

- 3 practici somatice pentru reglarea sistemului nervos.


CAPITOLUL 6: Familia de origini

Conținut: 25 pagini + exerciții intensive.

- Tiparul iubirii învățat în copilărie (chestionar complet).

- Moștenirea vibrațională a familiei.

- Cum a trebuit să te schimbi pentru a fi acceptat/-ă.

- Rolul tău în familia de origine.

- Exercitii practice

Rezultat: Identifici exact ce ai preluat din familia de origine.


CAPITOLUL 7: Shadow Work - Metoda 3-2-1.

Conținut: 13 pagini + exerciții intensive.

- Ce sunt umbrele și cum se formează.

- Metoda 3-2-1 pentru integrarea aspectelor reprimate.

- Lucrul cu proiecțiile și declanșatorii.

- Cum se reflecta trecutul in prezentul nostru

Rezultat: Integrezi părțile pe care le-ai respins și îți recâștigi puterea.


CAPITOLUL 8: Ordinele Iubirii.

Conținut: 26 pagini.

- Cele 3 Legi ale Iubirii în sistemele familiale.

- Constelatii in interior cu fraze vindecătoare pentru eliberarea karmei ancestrale.

- Exercitiu: Rolul meu in sistem.

- Cum să construiești genosociograma completă.

- Identificarea traumelor transgeneraționale.

- Re-scrierea povestii tale.

Meditatie: Întâlnirea cu copilul tău interior. + de adaugat fraza pe care am trimis-o pe Whatsapp sub meditaie.

Rezultat: Te eliberezi de "destinul" familial și îți creezi propria cale.

Ce primești concret în program:

📖 Workbook Digital Complet

  • 120 de pagini de conținut structurat și exerciții pas cu pas.
  • Ilustrații și diagrame pentru înțelegerea conceptelor.
  • PDF printabil pentru exerciții și jurnalizare.

🎧 Meditații Audio Ghidate

  • Meditația "Întâlnirea cu copilul tău interior" (20 minute).
  • Meditația "Schimbarea amprentei nașterii" (15 minute).

🔧 Instrumente Practice

  • Genosociograma interactivă completă.
  • Chestionarul Tiparul Iubirii (format digital).
  • Jurnalul copilăriei - 7 zile de exerciții bonus.
  • Ghidul dialogului cu părțile interioare.
  • Exercitii de conectare cu copilul interior.
  • Constelatii in interior (In cadrul constelatiilor familiale se folosesc anumite fraze vindecatoare care aduc liniste in suflet atunci cand sunt rostite. In cadrul cursului, vom lucra in modul acesta).

Daca alegi aceasta varianta, vei primi subliminalul Elinei.

Acest curs nu promite vindecarea peste noapte dar îți pune la dispoziție informațiile și instrumentele necesare pentru a învăța cum să îi dai copilului tău interior ceea ce și-ar fi dorit să primească în trecut, dar nu a fost posibil.

Povestea acestui curs:

În cadrul workshopurilor pe care le organizez, am observat dorința persoanelor de a-și înțelege mai bine tiparele inconștiente care le influențează viața în prezent pentru că, deși am fi tentați să credem că timpul le rezolvă pe toate, adevărul este că evenimentele din trecut încă ne influențează deciziile și reacțiile din prezent.

De aici a început un drum lung în care am încercat să descopăr cele mai eficiente metode de lucru pentru a descoperi rădăcina acestor tipare. Iar întrucât în marea majoritate a cazurilor, așa cum văd și în ședințele de coaching dar și în cadrul workshop-urilor, răspunsul se află adesea în primii ani ai vieții noastre, la acel copil interior care așteaptă să fie văzut și conținut, s-a născut dorința de a le pune la dispoziție persoanelor care își doresc să lucreze cu copilul interior, un curs cât mai complex. Mi-am dorit să conțină atât partea științifică, care să explice de ce nu putem pur și simplu să trecem peste ceea ce s-a întâmplat în copilărie, cât și exerciții practice, meditații și partea de constelații familiale (ordinele iubirii) care pe mine m-au ajutat enorm.

Feedback-uri de la persoanele cu care am lucrat până acum:

Este cel mai eficient si frumos ebook. Este a 3 a oara cand pun in practica tot ceea ce se gaseste in el si pot sa spun cu mana pe inima ca m-a ajutat de fiecare data. Il recomand cu mare mare drag!

ILEANA

TELEFON: 0742899293

ADRESA DE EMAIL: prisacaru.madalina@yahoo.com

Termeni și condiții

Politica de confidențialitate

ANPC

Copyright 2025 © Mădălina Prisacaru made whit heart by Roxana Lăudatu